Ovidiu... cu blogul lui cu tot

Sun Java JRE în loc de OpenJava JDK

Ovidiu — Sat, 29 May 2010 15:26:53 +0000

În Ubuntu 10.04 LTS, pachetele sun-java6-jdk au fost scoase din secțiunea Multiverse a arhivei Ubuntu. Deci nu se mai pot instala direct folosind comanda normală sudo apt-get install sun-java6-jdk !!!

În schimb a fost inclus OpenJava JDK, care creează anumite probleme, în special browserului Firefox, care se închide din senin, fără un motiv anume. Recomandarea mea ar fi dezinstalarea completa a OpenJava JDK și instalarea Sun Java JDK sau Sun Java JRE.

Pentru a instala sun-java6-jdk în Ubuntu 10.04 LTS, folosește comenzile următoare în Terminal:

sudo add-apt-repository “deb http://archive.canonical.com/ lucid partner”
sudo apt-get update
sudo apt-get install sun-java6-jdk
…sau…
sudo apt-get install sun-java6-jre

My Computer, My Documents, Network și Trash pe desktop în Ubuntu

Ovidiu — Tue, 11 May 2010 20:21:57 +0000

Mulți s-au obișnuit pe Windows cu My Computer, My Documents și Recycle Bin pe desktop și le simt lipsa în Ubuntu. Vestea bună e că se poate.

Treaba se face destul de simplu.

Alt+F2 > gconf-editor

apps > nautilus > desktop

Acolo se bifează ce se dorește să apară pe desktop și gata treaba.

My Computer pe desktop

Reinstalare GRUB

Ovidiu — Tue, 11 May 2010 19:53:36 +0000

1. Rulează un LiveCD Desktop (Ubuntu 9.10 sau mai nou).
2. Deschide un Terminal (Aplicații > Accesorii > Terminal).
3. Află partiția pe care e instalat Ubuntu

sudo fdisk -l (opțiunea fdisk e “-l” adică L mic)

sudo blkid (pentru arătarea etichetelor partițiilor)

Discul/device-ul e alocat ca sdX, X fiind ordinea de alocare.
sda e primul disc/device, sdb al doilea, etc.
În majoritatea cazurilor, MRB e instalat pe sda, primul disc din sistem.
Partiția e asociată cu Y, prima partiție fiind 1, a doua 2, etc.
Discurile/device-urile și partițiile sunt enumerate diferit.
4. Montează partiția care conține Ubuntu instalat:

sudo mount /dev/sdXY /mnt

Exemplu: sudo mount /dev/sda1
Notă: Dacă exista o partiție separată /boot, aceasta trebuie montată în /mnt/boot
5. Rulează comanda grub-install descrisă mai jos. Aceasta v-a reinstala fișierele GRUB 2 pe partiția montată în locația corectă și în MBR-ul device-ului specificat.

sudo grub-install –root-directory=/mnt/ /dev/sdX

Exemplu: sudo grub-install –root-directory=/mnt/ /dev/sda
6. Repornește calculatorul.
7. Împrospătează meniul GRUB 2 menu cu:

sudo update-grub

Icon-uri în meniuri lipsă la apel

Ovidiu — Mon, 26 Apr 2010 14:28:02 +0000

Altă bubă buboasă care nu mi-a plăcut de nici o culoare a fost lipsa pictogramelor în meniuri, atât în meniurile contextuale, cât și în cele ale programelor. Imaginea de mai jos e doar un mic exemplu, ca idee, dar problema era mult mai gravă, adică pictogramele lipseau atât din meniurile programelor, cât și din meniurle contextuale ale acestora.

Pictograme meniuri

În mod normal rezolvarea ar fi fost relativ simplă,
System > Preference > Appearance > Interface Tab > Select “Show icons in menus”
doar că în noul 10.04 tab-ul Interface a fost scos. Tu toate astea, opțiunile există în GConf Editor.
Așadar, Alt+F2, gconf-editor, iar acolo se caută
desktop > gnome > interface, iar aici cheia menus_have_icons, care trebuie bifată.
Tot aici s-ar mai putea bifa și opțiunea buttons_have_icons pentru ca butoanele să afișeze pictogramele specifice lor (doar butoanele care beneficiază de pictograme specifice).

Concluzia:

gconf-editor
desktop > gnome > interface
menus_have_icons
buttons_have_icons

Hai noroc.

Aranjarea butoanelor în bara de titlu

Ovidiu — Mon, 26 Apr 2010 12:16:16 +0000

O hotărâre de design în noul Ubuntu 10.04 Lucid Lynx a făcut ca poziționarea butoanelor de închidere, maximizare și minimizare a ferestrelor să fie acum în stilul Mac OS X, adică în stânga. Inițial am crezut că e un bug, dar de fapt era decizia dezvoltatorilor Ubuntu. Eu, ca și multi alții (cred), prefer ca butoanele să-mi fie în partea dreaptă, pentru că așa m-am obișnuit cu ele și mi-e mai ușor.

Butoanele barei de titlu în aranjamentul implicit și în cel dorit

Mutarea lor în partea dreaptă se face destul de usor.
Apeși Alt+F2 și introduci comanda gconf-editor
În noua fereastră mergi la apps > metacity > general
Ceea ce trebuie modificat este cheia button-layout care, implicit, e de forma close,minimize,maximize:. Fiecare cuvânt reprezintă butonul cu funcția respectivă, așa că se pot aranja cum ne taie capul. Ceea ce am facut eu a fost să înlocuiesc aranjamentul de mai sus cu cel preferat de mine, și anume menu:minimize,maximize,close. Am introdus în plus butonul menu care arată aceleași opțiuni ca și un click dreapta pe bara de titlu, așa că poate să nu fie introdus, că nu e prea necesar. Dacă nu vă place aranjamentul meu, vi-l puteți face pe al vostru, totul e să se păstreze virgulele și cele două puncte.

O variantă mai simplă ar fi introducerea în terminal a unei comenzi:
gconftool-2 –type string –set /apps/metacity/general/button_layout “menu:minimize,maximize,close”
unde, la fel, butoanele pot fi amestecate după voie. Comanda este pe o singură linie, aici a căzut pe două linii pentru că e mai lungă decât rândul, așa că atenție la introducerea în terminal.

Așadar:

gconf-editor
apps > metacity > general > button_layout
menu:minimize,maximize,close
sau
terminal
gconftool-2 –type string –set /apps/metacity/general/button_layout “menu:minimize,maximize,close”

Spor și baftă.

Urmăriți de trecut

Ovidiu — Wed, 17 Dec 2008 19:06:59 +0000

De ce nu sunt românii întreprinzători? Pai ia să răspundă la asta ce-i care au trăit și înainte de ’90. Poate și puțin după ’90. Care au trăit destul cât să-și mai amintească sfaturile părinților, bunicilor, rudelor. Și veșnica întrebare “tu ce te faci când te faci mare?” Răspunsuri fel de fel: doctor, sudor, preot, tractorist, aviator, faianțar, fotbalist… de obicei era ceva identic sau apropiat cu meseria părinților sau ceva fantastic. Un răspuns de genul bancher, politician, patron, scafandru, mai știu eu… astea erau taxate automat.
Nu erau bune pentru că nu implicau muncă. Ei erau obișnuiți să muncească și atât. Mai puțin să gândească, pentru că de gândit avea cine să gândească pentru ei. Aveau partid în loc de creier. Bine… îl aveau forțat, dar îl aveau. Și s-au complăcut în situația asta pentru că oricum nu aveau altceva de făcut. Și banii și-i cheltuiau doar pe cele esențiale, restul erau depuși la CEC, pentru că așa trebuia. Ieșiri puține, concedii la țară, pentru că la mare era prea scump sau bătător la ochi. Banii la ciorap, distracție în familie, noutăți puțin sau deloc. Ei… raționamentul ăsta a rămas întipărit în capu’ românului până în ziua de azi. Drept pentru care românului îi e frică să aibă inițiativă. Exemple ar fi destule, uitați-vă doar în jurul vostru. Eu unul nu trebuie să ma uit înjur, doar în oglindă. Și cei care m-au “blegit” au fost părinții. Nu-i acuz pentru asta, nu mă înțelegeți greșit. Dar așa a fost. Și cum s-a întâmplat? Păi pe la mijlocul anilor ’90 ai mei voiau să înceapă și ei o afacere, ceva mic, după posibilități. Un atelier de covoare. Mama lucrase mult timp în domeniu și normal că s-a băgat în ce știa. S-a înțeles cu o colegă, au scos banii de la ciorap, au cumpărat prin licitație niște aparate… și atât. Au plănuit și calculat și tot la concluzia că fără un împrumut din bancă nu pot începe. Dar nu… nu voiau împrumut nici în ruptul capului. Dacă nu merge și le iau ăia casa? Nu și nu. Ei… au rămas cu aparatele și cu banii dați. După vreo 10 ani, când am început să răsar și eu, am început să am idei… de acord, dar fără bănci. Într-un final ne-am căpătuit și noi cu niște bănuți, eu am început să plănuiesc… dar nu, nu facem afaceri. Renovăm.
- Măi oameni, facem ceva, ne ținem de treabă, o să vină și profitul și renovăm.
- Nu, da’ dacă nu merge? Pierdem banii și nici nu renovăm.
- Ba o să meargă, de ce să nu meagă…
- Păi atunci știi ce-am pățit, ne-am apucat și-am rămas cu banii dați.
- Da, ați rămas pentru că doar v-ați apucat. N-ați terminat niciodată ce-ați început.
- Nu contează, renovăm că altfel pierdem banii.
… și-am renovat.
Ei… și cu astfel de concepte e plin capu’ românilor. Și-am văzut destui care au început, dar când s-au căpătuit cât de cât, au devenit brusc mari și tari și-au aruncat banii pe fereastră, că ei aveau de unde. Și în curând n-au mai avut de unde și-au devenit iar sclavii sistemului. Și îmi ziceau părinții de mic copil, susținuți și de bunici:
“Mergi și fă-ți o meserie, că așa se fac banii. Că și așa școala nu-ți place, așa că la muncă, nu la întins mâna”
Noroc că am fost copil cuminte și i-am ascultat. I-am ascultat și-am zis ca ei, da’ am făcut ca mine.
Și de-aia zic… suntem urmăriți bravul trecutul muncitoresc și suntem condamnați să muncim și să nu gândim.

Sondaj: Vreți română sau engleză?

Ovidiu — Mon, 15 Dec 2008 04:23:02 +0000

Eu sunt înțelegăt0r. Sau cel puțin mă strădiesc să fiu. Dar nu pot și nu vreau să înțeleg cum poate o televiziune care se respectă și care se vrea profesională și “de top” să-și facă întreaga campanie publicitară pentru întreaga iarnă în limba engleză.
We love to entertain you? Asta ce vrea să însemne? Că emiteți pentru englezi? Pentru americani? Pentru cine? Sau doar pe ei vreți să-i distrați? Eu știam că emiteți pentru români. Puteați să ziceți la fel de bine “Ne place să vă distrăm”. E destul că ne vindem țara bucată cu bucată, nu mai e nevoie să ne vindem și limba. E destul de poluată cu englezisme tehnice, din modă, corporative, absurde, ilogice și bombastice. Sunt de acord că unele sunt intraductibile sau/și necesare, dar majoritatea sunt folosite gratuit și fără nici o legătură. Sunt de acord că limba engleză e mai cantabilă decât limba română, dar s-a folosit destul muzica straină pentru versuri românești. Și invers. Și întrebați-ne câți dintre noi vor engleză. Întrebați românii, nu doar bucureștenii. Intrați pe internet și citiți sau ieșiți pe stradă și vorbiți, ce limbă folosim? Întrebați-ne în ce limbă vorbim, ce limbă vrem să auzim. Nu încercați să ne culturalizați forțat și prost și să ne învățați engleză așa, mulți nici româna n-o stăpânim. Dar mulți știm și limbi străine, dar nu le vrem. Întrebați-ne ce ne place la voi. Ce nu ne place. Veți fi surprinși.

Noi nu vrem TV Show, noi vrem Spectacole de Televiziune.
Nu vrem Talk Show, vrem Dezbateri.
Nu vrem Thriller, vrem Suspans.
Nu vrem Secret Talent. Vrem Talent Secret.
Nu vrem Happy Hour. Vrem Ora Veselă.
Nu vrem Supernanny, vrem Superdădaca.

We don’t want you to entertain us, noi vrem să ne distrați.

Vrem ca televiziunile românești să emită în limba română, nu în limbi străine.
Pentru că suntem români.

Cum gândesc femeile?

Ovidiu — Mon, 15 Dec 2008 00:51:20 +0000

Discuție între două ființe (aproape) umane:
El, vine acasă, pătrunde în domiciliul conjugal, salută frumos, merge lângă ea:
-Ce ai?
-Nimic.
-Și atunci de ce stai asa?
-Așa…
-Așa… cum?
-Nu contează.
-Ba contează.
-Da` de ce contează?
-Ca să știu ce ai.
-N-am nimic.
-Ba ai.
-N-am.
-Și atunci ce-i cu atitudinea asta?
-Nu contează.
-Așa… tot ai ceva, numai că nu contează.
-…
-Deci… ce ai și nu contează?
-Lasă-mă în pace!
-?!?!
Omu’ se resemnează, nu vrea s-o supere mai tare, merge și face un duș, își pune să manânce, o întreabă dacă vrea și ea, nici un raspuns, consideră ca nu vrea, mănâncă, strânge, spală farfuria, aranjează, să fie totul bine și s-o îmbuneze, deși nu știe cu ce a greșit. De fapt nici nu știe dacă a greșit. Se întoarce, se pune lângă ea pe canapea, se uită la TV, nu-i place da` nu schimbă canalul, mai merge până în bucătarie, revine, pierde vremea… Într-un final:
-Și ce-ai mai făcut azi?
-Nimic.
-Adică ai stat doar pe canapea?
-Da.
-Auzi… parcă ziceau nașii să ieșim…
-Nu ies.
-Pai de ce?
-N-am chef.
-Hai că poate-ți vine. Și nu stăm mult.
-Am zis NU!
-Ok…
Se mai uită la TV un pic, mai citește un mail, un site… După aproape o oră se plictisește, nu mai încearcă nici un dialog, se îmbracă și dă să iasă… oriunde, doar să scape de tensiunea din casă.
-Unde te duci?
-Până… la magazin.
-Și pe mine nu mă întrebi nimic?
-Păi… ce să te întreb?
-Dacă vreau ceva de la magazin.
-Și… vrei ceva?
-Nu.
-Atunci de ce să mai întreb?
-Pentru că exist.
- …greu de crezut…
-Ce-ai zis?
-Că îmi cer scuze… da’ atunci vrei altceva de altundeva?
-Nu.
-Pai… atunci… eu ies…
Și iese. Repede. Merge încoace, încolo, se întoarce.
-Unde-ai fost?
-La magazin.
-Și ce-ai luat?
-Un suc și țigări.
-Și mie de ce nu mi-ai luat?
-Păi ți-am luat, deși ai zis că nu vrei nimic.
-Magazinul e la 3 minute. De ce ai stat atât?
-M-am și plimbat un pic.
-Da… că tu te plimbi în loc să vii acasă.
-Păi cât am stat?
-Nu acuma. Când ai venit.
-Păi… acasă am venit.
-La cât? La 4?
-Păi… la 4.
-Păi da, că eu de alaltăieri ți-am zis că pe la 6 ne întâlnim cu nașii, da’ tu stai aiurea la plimbări.
-Ne întâlnim, da’ n-ai mai zis nimic. Și oricum, eu știam că mâine trebuia să ne întâlnim.
-Da’ de câte ori trebuie să-ți zic?
-Da’ am întrebat când am venit dacă mergem și ai zis că nu mai ieși nicăieri.
-Și tu crezi că eu apuc să mă pregătesc în două ore?
-De ce nu te-ai apucat mai devreme? Nu trebuia să aștepți până vin eu, că știi că eu în 15 minute sunt gata.
-Da’ de ce n-ai venit mai repede, că vinerea ai zi scurtă.
-Păi probabil pentru că azi e joi, iar joia nu e zi scurtă.
-E joi?! Vaaaiii… iartă-mă…. (bla bla)

Mi-ar fi plăcut să fie banc.

Cum te lucră precenii…

Ovidiu — Sat, 13 Dec 2008 18:18:16 +0000

Am fost odată ca întotdeauna într-o zi de iarnă, Io. Amu-s să tot fie vreo 2-3 ani. Și Io aveam înțălejere cu fârtații mei, doi la număr, să ne luăm femelele și să ieșim la centru. Și, din vreme, ne-adunăm toți într-un loc, tocmai pe motivul scopului de a nu fi împrăștieți și hotărâm decizia de a merje pe la casele noastre, de a ne hodini și a ne pregăti fizicește și spiritualicește pentru ce avea să urmeze.
Noh… și la ceasu’ când am zâs, ne întâlnim la locu’ cu pricina pentru a porni în haită spre centrul urbei. Ajungem acolo și ne număr: unu, doi. Mai număr o dată: unu, tot doi.
“Bă ăsta, care ești aci, numără și tu că la mine parcă nu pușcă ceva”.
Și numără și rășpectivu’: unu, doi.
“Numără bă, îți zic!”
Și numără ăsta: unu, doi.
“Grijania și episcopia…. scoate țălularu’ și vezi de neghiob”.
Scoate omu’ țelularu’, băsădește la butoane, duce scula la ureche, șchimbă două povești cu ‘Cela, încuie, bagă-n jeb.
Io: “Noh… ce-o grait?”
El: “Amu să gată că-i la vecina. Să încalță și vine.”
Io: “Noh… om șede că n-a hi foc.”
Și ședem, și mai ședem, și mai dohănim, și iar ședem… Și ne uităm la fumei. Fumeile vibrau. Inițial gândeam că de emoție, da’ final cujetam că de frig. Într-o vreme am ajuns la concluzia că o început să se transforme. O început să vibreze, apoi să se albăstrească, apoi să-și ascută ghearele mormăind printre dinți urări numa’ de bine nu pentru cela. Iarna e grea boală pentru fumei, creaturi cu sânje rece reptilian crocodilicesc.
Noh… și cum trecut-o jumătatea ceasului, hotărăsc decizia de a scoate și Io rășpectivu’ țălularu’ meu. Scot, băsădesc, duc ustensila la ureche:
Io: “Bă Cela, da’ tu câți păpuci ai?”
Cela: “Noh șezi blânduc că amu’ mă leg la goloande și viu negreșit.”
Io: “Urjent numa’ că îngheață cuscrele și nu tu le deconjelezi.”
Cela încuie. Io nu încui, că era încuiet. Îndes molecularu’ în jeb. Cu nerv, nu oricum, că așe se cade. Și ședem, relativ cuminți, încă o juma’ de ceas. În frig. La fumei deja le scârțăiau balamalele și trepidau de ziceai că amu amu se dezmembrează. După încă vreo 10 minute eram hotărâți să ne ducem noi în treaba noastă și să-l lasăm pe Cela în treaba lui și-a măsii. Pân’ la urmă tot i-am mai dat o tură cu tilifonu’.
Io:”Bă Cela, apoi tu ne țzii aci de fraieri să ne înghețe țurloaiele și să ne clanțăne protezele, cu predilecțe la muieri?”
Cela:”Amu’ies din casă și răsar mai rapid ca Copărfild.”
Și vine… și ajunje… și deschidem bibliile mentale și-i cetim, și-i cetim, și-i iar cetim. Și-și dau fumeile drumu’ la sfintele lor guri muierești de n-am mai încăput de ele și o trebuit să ne închidem ceasloavele și să le lăsăm să-și mâie rându’. Ș-apoi am mers.
Noh… da` să nu credeți cinstiți ‘meavoastră că ce-am grait io pân’aci nu s-o repetat. Ba s-o repetat, și încă la aproape fiecare înțălejere din ăștia 2-3 ani încoace. Și ultima chiar săptamâna trecută, când m-o telefonat cu telefonu’ și-o emis propunerea de a ieși la centru urbei, iară când veni vremea de ieșit mai ia bestia de unde nu-i. Și m-o facut să anulez o înțălejere cu alții și să-i refuz pe hăilalți ca să pot ieși cu prințu’ și la prințu’ i se rupe-n titlul nobiliar. Că doară neghiobu’ neghiob rămâne, oricâte slujbe ai da.
Și cum zâs-am ce-am pățât, zâce-voi ce n-oi pățî, adică numa’ sărbători hibernale n-om face noi la-olaltă anu’ ăsta, cum tocma’ o propus becisnicu’, că grăit-am în nemărjinita-mi înțălepciune că decât să pățăsc ce-am mai pățât, mai bine șed acasă și-mi clocesc uoăle.
Sunt trist. Basta.

Badea vs. “ciumpalacii”

Ovidiu — Fri, 12 Dec 2008 14:33:57 +0000

În principiu Mircea Badea e un tip care îmi place. Tot în principiu, Mircea Badea e un tip care nu-mi place. Contează mai puțin de ce și de ce.

Ideea e că e tare de nu se poate și se ia cu toți la trântă, politică sau nu. L-a facut varză pe Huidu, l-a zăpacit pe Tucă, a șters pe jos cu Andrei Gheorghe, mă rog, tot, toți și toate. Și cum nu mai are ce bate prin media, a trecut pe alte meleaguri și a lovit în bloggeri. Și normal că s-a luat direct de ăl mai mare și mai tare, că n-are omu’ timp pentru toți “ciumpalacii”. Bine… și la capitolul ăsta blogosferic i-a lasat pe toți în mizerie după 5 (cinci) zile. Da’ asta deja-i noutate veche. Noutatea nouă e că nu mai are blog. M-am uitat mai dimineață și mai avea 3 posturi. Acum nu se mai deschide deloc. Ce să fie, ce să fie. Ori a renunțat la blog pentru că i-a dovedit pe toți bloggerașii, cum zicea el într-o emisiune, ori s-a suparat careva pe el și i-a făcut făcuta. Variante mai sunt. Acuma sunt curios pe cine i se va pune următoarea pată.

Edit: Se pare că a fost doar o cădere temporară, blogul ciumpalacului și-a revenit. Ori a fost problemă tehnică, ori avertisment.